În domeniul metalurgiei, istoria producției de creuzet cu carbură de siliciu folosită pentru topirea metalelor neferoase poate fi urmărită încă din anii 1930. Procesul său complex include zdrobirea materiilor prime, dozarea, filarea manuală sau rularea, uscarea, arderea, ungerea și umiditatea. Ingredientele folosite includ grafit, argilă, clincher de pirofilită sau clincher de bauxită cu conținut ridicat de alumină, pulbere de monosiliciu sau pulbere de ferosiliciu și apă, amestecate într-o anumită proporție. De-a lungul timpului, carbura de siliciu a fost încorporată pentru a spori conductivitatea termică și pentru a îmbunătăți calitatea. Cu toate acestea, această metodă tradițională are un consum mare de energie, ciclu lung de producție și pierderi și deformare mari în stadiul de semifabricat.
În schimb, cel mai avansat proces de formare a creuzetului de astăzi este presarea izostatică. Această tehnologie folosește creuzet din grafit-carbură de siliciu, cu rășină fenolică, gudron sau asfalt ca agent de legare și grafit și carbură de siliciu ca materii prime principale. Crezetul rezultat are porozitate scăzută, densitate mare, textură uniformă și rezistență puternică la coroziune. În ciuda acestor avantaje, procesul de ardere eliberează fum și praf nocive, provocând poluarea mediului.
Evoluția producției de creuzete cu carbură de siliciu reflectă căutarea continuă a industriei de eficiență, calitate și responsabilitate față de mediu. Pe măsură ce tehnologia avansează, accentul se pune pe dezvoltarea de metode pentru a minimiza consumul de energie, a scurta ciclurile de producție și a atenua impactul asupra mediului. Producătorii de creuzet explorează materiale și procese inovatoare pentru a atinge aceste obiective, urmărind să atingă un echilibru între tradiție și modernitate. Pe măsură ce cererea pentru topirea metalelor neferoase continuă să crească, evoluțiile în producția de creuzete vor juca un rol vital în modelarea viitorului metalurgiei.
Ora postării: Apr-08-2024