În domeniul metalurgiei, istoria producției creuzetului din carbură de siliciu utilizat pentru topirea metalelor neferoase poate fi urmărită până în anii 1930. Procesul său complex include zdrobirea materiei prime, dozarea, filarea manuală sau laminarea, uscarea, arderea, ungerea și hidroizolația. Ingredientele utilizate includ grafit, argilă, clincher pirofilit sau clincher bauxit cu conținut ridicat de alumină, pulbere monosilică sau pulbere ferosiliciu și apă, amestecate într-o anumită proporție. De-a lungul timpului, carbura de siliciu a fost încorporată pentru a îmbunătăți conductivitatea termică și calitatea. Cu toate acestea, această metodă tradițională are un consum ridicat de energie, un ciclu de producție lung și pierderi și deformări mari în stadiul de produs semifabricat.
În schimb, cel mai avansat proces de formare a creuzetului din prezent este presarea izostatică. Această tehnologie utilizează un creuzet din grafit-carbură de siliciu, cu rășină fenolică, gudron sau asfalt ca agent de legătură, iar grafit și carbură de siliciu ca principale materii prime. Creuzetul rezultat are o porozitate redusă, densitate mare, textură uniformă și o rezistență puternică la coroziune. În ciuda acestor avantaje, procesul de ardere eliberează fum și praf nocive, provocând poluarea mediului.
Evoluția producției de creuzete din carbură de siliciu reflectă urmărirea continuă a industriei pentru eficiență, calitate și responsabilitate față de mediu. Pe măsură ce tehnologia avansează, accentul se pune pe dezvoltarea de metode de minimizare a consumului de energie, scurtare a ciclurilor de producție și atenuare a impactului asupra mediului. Producătorii de creuzete explorează materiale și procese inovatoare pentru a atinge aceste obiective, urmărind să găsească un echilibru între tradiție și modernitate. Pe măsură ce cererea de topire a metalelor neferoase continuă să crească, evoluțiile în producția de creuzete vor juca un rol vital în conturarea viitorului metalurgiei.
Data publicării: 08 aprilie 2024